Home » Noutăţi. Новости » „Sunt zeci de procese de executare silită”. Fermierii ies la protest din cauza că nu au ajuns la un consens cu Ministerul Agriculturii
„Sunt zeci de procese de executare silită”. Fermierii ies la protest din cauza că nu au ajuns la un consens cu Ministerul Agriculturii

„Sunt zeci de procese de executare silită”. Fermierii ies la protest din cauza că nu au ajuns la un consens cu Ministerul Agriculturii

Discuțiile între reprezentanții producătorilor agricoli și ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) nu s-au soldat cu soluții pentru agricultori, astfel aceștia vor ieși miercuri la protest. MAIA susține că o parte dintre propunerile înaintate de asociațiile profesionale sunt imposibil de a fi realizate și vine cu propunerea sa de susținere a agricultorilor.

„Ministerul recunoaște că situația este gravă, dar soluția propusă de ei nu va avea efecte imediate și este întârziată și insuficientă. Noi am propus un plan de salvare, care incorporează și acel grup de lucru propus de minister. Numai că prima etapă este instituirea moratoriului pe executare penalităților, executarea silită și intentarea proceselor de insolvabilitate în raport cu agricultorii”, spune președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari.

El susține că aplicarea moratoriului pe o perioadă scurtă pentru fermierii mici și mijlocii nu ar trebui să constituie o problemă. În schimb, aceasta ar da un răgaz antreprenorilor care sunt în pragul falimentului până la obținerea ajutorului din partea autorităților.

Alexandr Slusari subliniază: „Grupul de lucru încă nu a fost creat, după care va fi nevoie de timp pentru analiza dosarelor depuse, iar agricultorii nu au acest timp, căci procesele împotriva lor au pornit deja ”.

Potrivit lui, doar în cadrul Asociației Forța Fermierilor sunt zeci de membri împotriva cărora au fost pornite procese de executare silită. „În întreaga republică numărul acestora ar putea fi de ordinul sutelor – cazuri în care sunt pornite procese de insolvabilitate, sunt prezentate titluri executorii și se încearcă deposedarea acestora de tehnică și terenuri agricole”, a spus Slusari. „Li se impun condiții drastice de reeșalonare a creditelor cu multe penalități și comisioane. Noi nu prea am înțeles poziția Ministerului Agriculturii, care recunoaște că situația este gravă, însă dacă ei nu au acceptat ideea propusă de noi, nu ne rămâne altceva decât să continuăm pregătirile pentru protest.”

MAIA susține că este într-un dialog permanent cu agricultorii și lucrează pentru propunerea soluțiilor „țintite și eficiente” pentru fiecare sector. Ministerul propune crearea unui grup de lucru, care va fi responsabil de identificarea fermierilor aflați pragul falimentului. După examinarea de către membrii grupului de lucru a documentelor prezentate de agricultori privind lipsa resurselor financiare pentru efectuarea plăților la băncile comerciale, va fi luată decizia de acordare a certificatului ce atestă forța majoră, cu care antreprenorul se poate prezenta la bancă.

Totodată, MAIA a menționat că în 2023, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural a fost majorat până la 1,9 miliarde de lei, iar în conturile agricultorilor deja au fost debursate 1,5 miliarde.

Alte 200 de milioane de lei au fost acordate de Guvern din Fondul de Rezervă, pentru fermierii mici afectați de consecințele crizelor din 2022.

„Până astăzi, din această sumă, pe conturile agricultorilor, au ajuns 175 de milioane de lei, fiind achitate 2006 cereri. Banii îi vor ajuta să-și reducă costurile de producere, să-și îmbunătățească situația financiară, să lucreze și să pregătească terenul pentru perioada imediat următoare”, a precizat ministerul.