Home » Analitica. Аналитика » Vești bune pentru fermieri: Cotațiile la cereale, în creștere, după luni bune
Vești bune pentru fermieri: Cotațiile la cereale, în creștere, după luni bune

Vești bune pentru fermieri: Cotațiile la cereale, în creștere, după luni bune

Prețurile la cereale – grâu, porumb, dar și la rapiță sunt în creștere, pe fondul vremii capricioase care naște temeri privind recoltele din acest an.

Grâul, de exemplu, a cunoscut luni, 6 mai, o creștere importantă la Matif, bursa europeană de la Paris. Astfel, contractul pentru grâu cu scadență în septembrie a înregistrat o creștere importantă de 10,25 euro pe tonă, până la 245,25 euro pe tonă. Drept urmare, prețurile s-au mărit cu 10 euro/tonă, atingând un nivel record, de altfel, și cel mai mare din ultimele 8 luni. Ieri, 7 mai, a avut loc o mică corecție a grâului până la 242,75 euro/tonă, dar trendul pare să fie în continuare ascendent.

Pentru grâul cu scadența în decembrie, creșterea de luni a fost de 9,5 euro/tonă până la 250,5 euro pe tonă, ieri având loc o corecție până la nivelul de 248,75 euro/tonă.

Luni, prețurile au crescut și la Chicago Board of Trade (CBoT), SUA, pentru contractul din iulie atingându-se un nivel de 238 USD/tona, în creștere cu 4,2% față de vineri.

Vești bune și la porumb

Veștile bune vizează și porumbul. La Matif, contractul cu livrare în august luni a crescut cu 7,5 euro pe tonă -până la 215 euro pe tonă. Ieri a avut loc o mică corecție de 1,25 euro – până la 213,75 Euro/tona.

Bursa de Valori din Chicago se înscria și ea pe un trend ascendent, porumbul din iulie câștigând un avans de 1,9% – până la 185 USD/t.

Rapița cunoaște și ea un trend similar. La Matif, cotația pentru contractul cu scadența în august 2024 este de 477,5 euro pe tonă,iar contractul cu livrare în noiembrie este de până la 485,50 euro pe tonă de rapiță.

Cauzele creșterii

Creșterea prețurilor are loc pe fondul vremii schimbătoare, existând temeri legate de recoltele din acest an. În SUA, de exemplu, sunt așteptate pierderi de randament pentru grâu, din cauza lipsei precipitațiilor.

Secetă este și în sudul Rusiei, ceea ce a făcut să se reducă previziunile pentru recolta de grâu din Rusia de la 93 de milioane de tone, la 91 de milioane de tone.

Nici francezii nu stau prea bine, la acest moment, prognozele arătând că o treime din producția de grâu din acest an este de calitate mai slabă raportat la anul precedent.

Mai trebuie spus că semănatul porumbului este în întârziere în Franța și SUA. De asemenea, Brazilia suferă de condiții meteorologice extreme, fiind afectată de inundații în sud și de secetă în alte regiuni.