A început Campania de recepţionare a cererilor pentru acordarea suportului financiar în urma îngheţurilor din aprilie 2016

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură anunță că a demarat campania de depunere a cererilor din partea producătorilor agricoli pentru obținerea suportului financiar, în scopul diminuării consecințelor înghețurilor târzii din primăvara anului 2016.

Astfel, administraţiile publice locale de nivelul întâi şi doi, din raioanele afectate de îngheţ, în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind modul de acordare a suportului financiar producătorilor agricoli în scopul diminuării consecințelor înghețurilor târzii din primăvara anului 2016, vor crea o comisie specială, responsabilă de recepţionarea, examinarea, verificarea, precum și calcularea mărimii suportului financiar. Totodată, comisia va fi responsabilă de corectitudinea introducerii datelor şi emiterii deciziilor.

Termenul de depunere a dosarului este de 10 zile lucrătoare de la data creării comisiei speciale.

Regulamentul privind modul de acordare a suportului financiar producătorilor agricoli în scopul diminuării consecințelor înghețurilor târzii din primăvara anului 2016, a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern la 5 aprilie 2017.

About Eduard Robu

Check Also

Zeci de victime căzute într-o capcană de escrocherie: li s-a promis tehnică agricolă de peste hotare, dar au dispărut cu tot cu avansurile de mii de euro

Mai mulți moldoveni au căzut victime ale unor escroci care le-ar fi promis vânzarea unor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *