Home » Noutăţi. Новости » O moldoveancă din Drochia a inaugurat cea mai mare și modernă seră din România
O moldoveancă din Drochia a inaugurat cea mai mare și modernă seră din România

O moldoveancă din Drochia a inaugurat cea mai mare și modernă seră din România

Aceasta a fost inaugurată în localitatea Biled, aflată la cca 30 de kilometri de Timișoara. Valoarea totală a proiectului conform contractului de finanțare este de 2.416.862 euro, din care 992.460 euro este valoarea eligibilă a proiectului, iar 496.230 euro este valoarea de finanțare nerambursabilă. O sumă importantă, 1,1 milioane de euro, reprezintă un credit de la CEC Bank. Prin acest proiect se propune realizarea unei sere pentru cultivarea legumelor și ciupercilor, pe terenul aflat în proprietatea solicitantului, din extravilanul comunei Biled.

Realizarea investiției presupune edificarea pe terenul mai sus menționat a următoarelor obiective: seră de legume, în suprafață de 16.200 mp; spații tehnice, în suprafață de 1.121,80 mp; platforme betonate și parcare, clădiri tehnico-administrative – 2 magazii, corp pentru depozitare, corp birouri și camera tehnică. Noile capacități de producție vor avea o eficiență crescută și vor permite beneficiarului să aibă un grad ridicat de competitivitate pe piață deoarece tehnologia de care serele dispune este de ultimă generație, cu un grad ridicat de automatizare în ceea ce privește controlul microclimatului existent în sere și controlul eficient al sistemului de irigații și fertilizare a plantelor. Toate aceste elemente vor duce la înregistrarea de producții ridicate, de calitate superioară.

Din punct de vedere tehnic sera este dotată cu sistem de încălzire, sistem de fertirigare, sistem ceață, sistem de răcire pe acoperiș, ecran termic de umbrire automatizat și trolere de recoltare. Tehnologia de cultivare adoptată este cea de cultură hidroponică. Pentru a se dezvolta, legumele își vor prelua substanțele nutritive prin intermediul sistemului de fertirigare, care va asigura alimentarea cu apă și nutrienți.

În seră urmează să fie cultivate roșii cu „gust de roșii“, pe substrat din coajă de nucă de cocos, adus tot din Olanda ca… bonus. Sera pentru cultivarea roșiilor are o suprafață de 16.200 mp și a fost realizată în trei ani. Proprietarul serei, Silvia Răileanu, a declarat că sera dispune de tehnologie de ultimă generație, cu un grad ridicat de automatizare, cu scopul înregistrării de producții ridicate, de cea mai bună calitate.

Dar, cine este Silvia Răileanu?

Silvia Răileanu (35 de ani) este o tânără născută în satul Pelinia, Raionul Drochia din Republica Moldova, dar stabilită în România din timpul liceului. A terminat Facultatea de Drept în Timişoara, unde s-a și stabilit. Fără nicio experienţă în domeniul agriculturii (între timp a terminat un curs specializat în cadrul DAJ Timiș), conducând înainte cât și în prezent restaurantul Leonardo Da Vinci din Timişoara, împreună cu soțul.

sera-romania2

Sunt mamă a patru copii, de profesie sunt jurist, dar în ultimii ani m-am ocupat de administrarea unui restaurant pe care-l dețin în Timișoara. Prima dată, împreună cu soțul am dorit să facem un ștrand termal – aici a funcționat în trecut ștrandul de la Biled – și am cumpărat terenul știind că are un puț de apă termală. Dar între timp am fost în Olanda la o expoziție, am văzut foarte multe sere și m-am gândit că ar fi profitabil să facem și noi. Iar lucrul care m-a determinat să investim în seră este faptul că am patru copii și tot timpul am o problemă atunci când le dau legume să mănânce. Acceptau roşiile doar dacă erau gustoase. Atunci am zis: la noi nu sunt roşii și am înțeles că asta e nișa. La noi nu sunt, să încercăm să le facem aici. Roșiile care vin la noi sunt culese de foarte mult timp, stau două, trei săptămâni până ajung pe raft. Noi vrem să culegem roșiile azi și tot azi să ajungă pe mesele românilor. Am făcut un mic calcul şi am ajuns la concluzia că ar fi mai profitabil să fac şi eu o seră. Iată că am ajuns tineri fermieri şi începători în domeniu”, a povestit Silvia Răileanu.

Întrebată de ce sera poartă denumirea de SUPER, proprietarul explică acest nume prin faptul că se dorește „să facem roșii super, roșii cu gust de roșii“. A pus pe picioare o seră în care se vor cultiva roşii crescute în sistem hidroponic. Este vorba de cea mai mare şi totodată cea mai modernă seră din România.

sera-romania3

Proprietarul serei Super din localitatea Biled spune că răsadurile vor fi plantate la mijlocul lunii decembrie, iar primele roșii vor ajunge pe piață în luna februarie-martie anul viitor.

Principalul ingredient al succesului a fost că ne-am dorit. Eu sunt Silvia Răileanu, cine vrea să semneze un contract cu o doamnă care vrea să facă o seră? La bancă m-au întrebat ce experiență am, le-am zis că am o dorință foarte mare și am insistat până când am obținut creditul. Un lucru știu sigur: se poate. Un pic de curaj, un pic de nebunie, să aveți curajul să ipotecați casa, cățel, purcel și se poate. Sunt mamă a patru copii, dar acum am niște emoții care sunt un pic mai mari decât sera asta. Am avut curajul de a lua un credit enorm”, a spus Silvia Răileanu la deschiderea oficială.

Lideri mondiali în ceea ce privește agricultura de seră sunt olandezii, care, în anul 2000, aveau sere pe 10.526 de hectare, mai precis 0,25% din suprafața totală a țării.

Text și foto: Clement LUPU

Sursă: Agro-Business.ro