Fermierii au blocat drumul de acces prin vama Leușeni pentru a treia zi consecutiv, nemulțumiți că autoritățile le-au neglijat ultimatumul.
Se întâmplă după ce ieri, protestatarii au cerut ca până azi la ora nouă să fie stabilită o întâlnire a fermierilor cu reprezentanți ai Președinției, Parlamentului și Guvernului.
Traficul este dat peste cap și în sudul țării, unde agricultorii au blocat circulația pe traseul Cahul-Cantemir, iar lucrurile s-ar putea complica și mai mult. Fermierii nu exclud că până la sfârșitul zilei vor bloca și posturile vamale Cahul, dar și Costești, din raionul Rîșcani.
De cealaltă parte, premierul Dorin Recean a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă de după ședința Guvernului că fermierii au primit anul trecut ajutor de aproape două miliarde de lei, iar recent au fost alocați alte 50 de milioane de lei.
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea va pleca astăzi la Cahul pentru a avea o discuție cu protestatarii, iar vineri va avea loc o întrevedere la Guvern cu fermierii, la care va participa și premierul.
Ieri, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a precizat că autoritățile au făcut până în prezent tot ce au putut pentru agricultori și nu pot promite ajutoare suplimentare.