Home » Externe. Мировые новости » Fermierii din UE reiau protestele joi, 12 noiembrie
Fermierii din UE reiau protestele joi, 12 noiembrie
Poză simbol

Fermierii din UE reiau protestele joi, 12 noiembrie

Organizaţii de fermieri din cel puţin şapte state europene au anunţat acţiuni de protest pentru data de 12 noiembrie. Manifestările vor fi susţinute de producători de lapte, fiind aşteptaţi în stradă mii de crescători de bovine nemulţumiţi de situaţia din acest sector, în special de preţurile mici de achiziţie din ferme.

Protestul de joi a fost deja confirmat că va avea loc în Danemarca, Irlanda, Franţa, Italia, Islanda, Olanda şi Elveţia.

”Criza laptelui s-a extins ca un incendiu, pentru că nu există nici un instrument care să o stăvilească. Prin acţiuni simbolice, dar puternice, fermierii vor arăta clar că nu mai acceptă situaţia ignoranţei în ceea ce priveşte politicile pentru lapte”, se arată într-un comunicat emis de Consiliul European al Laptelui – European Milk Board (EMB), organizaţia care va coordona acţiunile de protest.

În urma protestelor de joi, EMB speră ca mesajul fermierilor să aibă un impact la nivelul conducerii Uniunii Europene, mai ales că pe 16-17 noiembrie, este programat să aibă loc un nou consiliu cu toţi miniştrii agriculturii din statele membre.

Ca şi soluţie, fermierii cer implementarea Programului pentru Responsabilitatea Pieţei, un instrument care va permite măsuri imediate de sprijin pentru cei care activează în acest sector.

Fondată în 2006, European Milk Board este o organizaţie-umbrelă pentru 20 de asociaţii de fermieri din industria laptelui din 15 state membre. Scopul principal al acţiunilor EMB este de a se asigura că preţul oferit crescătorilor de animale este corelat cu costurile de producţie ale laptelui, care trebuie să fie acoperite pentru ca fermele să supravieţuiască.

Potrivit site-ului EMB, citat de www.agrointel.ronici o asociaţie de producători de lapte din România nu este afiliată la această puternică structură europeană, cea care a organizat în ultimii ani cele mai răsunătoare proteste, obţinând ulterior pachete de sprijin de sute de milioane de euro pentru sectorul de lapte din UE.