Fertilizarea culturilor de rapiță

Calendrul cultivării rapiței impune mai multe etape de fertilizare.

Rapița se dezvoltă armonios dacă este semănată pe terenuri de pe care a fost recoltat grâul. Această rotație a culturilor permite fermierului și să pregătească cum se cuvine solul pentru noua cultură, de rapiță. În august, se recomandă să fie arată miriștea, iar solul să fie pregătit pentru însămânțare. Totodată, pentru o productivitate ridicată e bine să fie aplicată o fertilizare de bază cu îngrășăminte complexe cu fosfor și potasiu, cu adaos de sulf și bor. În luna august, aplicarea tratamentelor cu azot se face doar la nevoie. Fertilizarea efectuată înainte de însămânțare asigură necesarul de nutrienți plantelor, astfel încât acestea să dezvolte 7-8 frunze până la intrarea în iarnă.

După semănat, care tebuie să aibă loc până în jurul datei de 20 septembrie, rapița intră la iernat. În februarie însă, la pornirea în vegetație, fermierul trebuie să facă prima fertilizare cu îngrășăminte pe bază de azot și sulf. Următoarea aplicare a îngrășămintelor pe bază de azot este recomandat să se facă în intervalul martie-aprilie, la formarea bobocilor florali. Dacă cultura este insuficient dezvoltată în martie, atunci jumătate din cantitatea totală de azot trebuie aplicată mai timpuriu, la finele lunii februarie.

În mai, în perioada de înflorire, se vor aplica îngrășămintele foliare, cu conținut de azot, sulf, bor, împreună cu pesticidele.

În general, cultura de rapiță necesită 170-220 de kg/ha de îngrășăminte pe bază de azot, pentru un randament optim. În medie, e nevoie de 6,5 kg de azot pentru a produce 100 kg de boabe. Aplicarea îngrășămintelor de azot trebuie realizată cu grijă: prea puțin azot determină un randament scăzut, iar prea mult duce la dezvoltarea excesivă a plantelor, fapt care atrage frângerea lor, apariția bolilor și costuri mari și inutile pentru fermier.

În cazul potasiului, cerințele culturii de rapiță sunt medii, fertilizarea necesară fiind de 50-80 kg/hectar. Rapița are nevoie de 60-80 kg de fosfor la hectar, cantitatea exactă fiind determinată de caracteristicile solului, și de 215 kg de sulf la hectar, aplicat în special în perioada de primăvară. Deficitul de sulf poate cauza chiar și o pierdere de 1 până la 2 tone/hectar.

Totodată, în cazul solurilor nisipoase sau în perioade de secetă, este nevoie de fertilizarea cu bor. Deficitul de bor determină deformarea tulpinii, înflorirea haotică și slaba dezvoltare a silicvelor. Totuși, chiar și în condițiile extreme menționate, cantitatea necesară de bor nu trebuie să depășească 400 g/hectar. Referitor la molibden, cantitatea maximă aplicată trebuie limitată la 50 g/hectar.