În urma evaluării suprafețelor agricole din țară, MADRM prognozează în acest an o recoltă de grâu până la 600 mii de tone. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU a vorbit despre situația în sector, în contextul secetei hidrologice înregistrate, în cadrul unei ședințe convocate de Prim-ministrul Ion CHICU.
„Am avut mai multe ședințe de lucru cu producătorii și cercetătorii din domeniu, inclusiv, în cadrul vizitelor din teritoriu, cu care am discutat situația din agricultură, generată de seceta severă din toamna – primăvara anului agricol 2019 – 2020, calamitățile curente, cât și măsurile de redresare, ce se impun. Conform datelor, prezentate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, la începutul lunii mai pe întreg teritoriul țării au căzut precipitații în medie până la – 80mm, cu depășirea mediei lunare multianuale. Astfel, situația pe terenurile însămânțate s-a ameliorat, atât datorită ploilor cât și a măsurilor agrotehnice efectuate de producători (fertilizări foliare suplimentare, tratări contra bolilor și dăunătorilor). O parte însemnată a semănăturilor își revin integral sau parțial, fapt, ce permite revizuirea prognozei de recoltă globală până la o variantă optimistă de 600 mii de tone”, a subliniat ministrul Ion PERJU în cadrul ședinței.
Totodată, ministrul a informat despre faptul că în anul agricol 2019 – 2020 au fost însămânțate cu culturi de toamnă circa 415 mii ha, seceta și înghețurile de primăvară afectând circa 215 mii ha: în proporție de 25% în Nord și până la 60-80% în Centru și Sud, conform datelor oferite de direcțiile raionale pentru agricultură și alimentație, iar circa 19 mii ha de terenuri puternic afectate, inclusiv – 10,3 mii ha grâu, au fost reînsămânțate.
Cu referire la sub-sectorul horticol, ministrul a vorbit că înghețurile de primăvară au afectat până la 80% din suprafețe, inclusiv: cais 70-80%; piersic 50%; cireș 40-50%; măr 25%. Conform prognozelor recolta globală de fructe în acest an va fi cu 15-20% în diminuare comparativ cu media ultimilor trei ani, inclusiv și recolta de struguri, iar recolta globală de legume va fi la nivelul ultimilor ani, cu un spor semnificativ a producției pe teren protejat, reieșind din specificul că aceste suprafețe de obicei sunt irigate.
În cadrul ședinței a fost discutată necesitatea creării unui mecanism viabil și accesibil de asigurări în agricultură, posibilitatea eșalonării plăților pentru proiectele de susținere în agricultură, recuperarea TVA, subvenționarea dobânzilor la credite oferite de instituțiile bancare și cele non-bancare, posibilitatea de a folosi apele subterane pentru irigarea prin picurare, precum și introducerea unor abordări noi în modelele de subvenționare în agricultură.
În context, Ion PERJU a precizat că MADRM a elaborat un Plan de acțiuni cu propuneri concrete de atenuare a consecințelor calamităților naturale și susținere a agenților economici din sector, cu solicitarea de implicare a tuturor instituțiilor statului ce au tangență.
Prim-ministrul a anunțat intenția Guvernului de a susține crearea unui mecanism accesibil de asigurare în agricultură și propunerile de a subvenționa, din fondurile AIPA, proiecte bazate pe tehnologii moderne în agricultură.
„Am elaborat și am aprobat un set de măsuri menite să susțină afacerile, inclusiv în agricultură. Subvenționarea dobânzilor pentru credite și recuperarea TVA sunt unele din ele. Rog MADRM și Ministerul Finanțelor să organizeze sesiuni de instruiri în regiunile țării pentru a informa agricultorii cum pot beneficia de instrumentele existente și cele în proces de elaborare. Susțin ideea creării fondului semincer de rezervă și cred că trebuie să dezvoltăm capacitățile de producere a semințelor autohtone”, a spus Ion Chicu.