Perioada de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli va fi extinsă. Membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, coraportul la proiectul de modificare a Legii privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli.
Modificările propuse vizează extinderea, cu 12 luni, a perioadei în care agenții economici, care activează în domeniul agriculturii, vor beneficia de rambursarea taxei pe valoare adăugată (TVA).
Proiectul a fost elaborat în scopul diminuării impactului negativ al creșterii prețurilor la inputuri și logistica internațională asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare, precum și al diminuării drastice a prețurilor de achiziție la produsele agricole pe piețele internaționale.
„Costul inputurilor pentru anul agricol 2023 au înregistrat o creștere substanțială, iar inflația, generată de creșterea prețurilor la resursele energetice, a condus și la о creștere a costurilor forței de muncă. În altă ordine de idei, odată cu creșterea volumului de cereale provenite din Ucraina are loc o scădere a prețurilor la principalele produse cereale, fapt care afectează direct capacitatea de plată a agricultorilor în sensul pregătirii acestora pentru noul sezon agricol.
Pe moment, sunt constatate multiple situații în care agricultorii au intrat în incapacitate de plată din cauza prețurilor scăzute la produsele agricole”, menționează în nota informativă autorul inițiativei legislative, Alexandr Trubca, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară.
Se estimează că aproximativ 700 de agenți economici care activează în domeniul agriculturii vor beneficia de rambursarea TVA, iar suma alocată din surse bugetare va fi de circa 285 milioane de lei.
Inițiativa legislativă va fi propusă spre aprobare plenului Parlamentului, în prima lectură.