Pentru a calma temerile operatorilor din industria fructelor şi a legumelor, guvernul britanic ar putea introduce o viză specială de acces în Regatul Unit pentru muncitorii sezonieri în perioada de după Brexit.
Sunt necesare acţiuni urgente pentru a asigura că muncitorii străini necalificaţi care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol vor continua să lucreze în Marea Britanie după ieşirea efectivă a acesteia din Uniunea Europeană. Atât reprezentanţii fermierilor, cât şi parlamentarii au cerut clarificarea regulilor care se vor aplica migranţilor sezonieri după martie 2019.
Aproximativ 80.000 de operatori sezonieri au lucrat în Marea Britanie anul trecut, iar industria se aşteaptă ca cifra să crească la aproximativ 95.000 până în 2019.
În timpul unor dezbateri în Camera Comunelor, deputatul Kirstene Hair a cerut introducerea unei scheme de vize sezoniere în regim de urgenţă, avertizând miniştrii că industria ar putea fi afectată de anumite „turbulenţe”. „Există o singură opţiune, introducerea unui sistem care să permită persoanelor din state europene şi neeuropene să vină în Marea Britanie în mod specific să efectueze această muncă sezonieră”, susţine politicianul scoţian, în opinia căruia aceasta nu este o forţă de muncă ce poate fi preluată de britanici.
Potrivit unor prognoze oficiale, fermele din Marea Britanie vor avea nevoie anual de 90.000 de lucrători sezonieri pâna în 2021, peste cei 250.000 de angajaţi permanenţi. Trei sferturi dintre aceştia provin în prezent din ţări membre ale UE, în principal din Europa de Est.