Home » Noutăţi. Новости » Recolta de mere în Uniunea Europeană, cu 20 la sută mai mică în 2019
Recolta de mere în Uniunea Europeană, cu 20 la sută mai mică în 2019

Recolta de mere în Uniunea Europeană, cu 20 la sută mai mică în 2019

Conform prognozelor efectuate de Asociaţia Mondială a Producătorilor de Mere şi Pere (WAPA), dacă în anul 2018 în Uniunea Europeană au fost recoltate 13 milioane 275 mii tone de mere, atunci în 2019 să așteaptă o scădere de 20 %, adică 10 milioane 556 mii tone de mere. Aceste date au fost prezentate astăzi, în cadrul Conferinţei Prognosfruit din orașul Alden-Biesen, Belgia.

Potrivit experților europeni, cele mai mici recolte se atestă în Polonia, cifrele indicând până la minus 44 la sută față de 2018. Dacă anul trecut fermierii polonezi au înregistrat o producție de mere de peste 4,5 milioane de tone, în 2019 recolta de mere nu va depăși 2 milioane 710 mii tone.

În Republica Moldova, recolta merelor pentru sezonul 2019, nu va înregistra schimbări majore, spune Iurie Fală, Director Executiv al Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”. Se așteaptă o creștere nesemnificativă de 1%.

Factorii care au cauzat scăderea recoltelor de mere în UE sunt condițiile  climatice nefavorabile și imprevizibile care afectează toate regiunile lumii, spun specialiștii. Secetele din unele regiuni și ploile torențiale căzute în mai multe state europene îi împiedică pe producătorii de mere si pere să revină la rezultatele de acum 5 ani.

Sursă: Moldova Fruct