Guvernul scoţian a anuţat aprobarea construirii primei ferme plutitoare de mori eoliene a Regatului Unit. În momentul în care proiectul va fi finalizat, ferma va deveni cea mai mare de acest gen din lume.
Instalaţia eoliană va fi poziţionată la aproximativ 25 de kilometri de coasta oraşului Peterhead, situat în cel mai estic punct al ţării. Proiectul, denumit „Hywind”, va fi pus în aplicare de compania norvegiană Statoil, care îşi propune să alimenteze, prin intermediul turbinelor, aproximativ 20.000 de cămine.
Pentru început, vor fi instalate 5 turbine plutitoare, fiecare având o capacitate de 6 MW. Împreună, aceste mecanisme vor genera 135 GWh în fiecare an. Spre deosebire de turbinele eoliene normale, cele din sistemul Hywind vor fi ancorate pe fundul mării, unde vor fi îngropate cabluri, destinate să transporte energia electrică spre staţiile plasate pe uscat.
Vestea implementării proiectului norvegian vine la câteva zile după ce construcţia unui alt sistem de turbine eoliene a început în largul coastelor Marii Britanii. Aceste iniţiative se alătură celor din ultima perioadă, arătând că producătorii de energie electrică îşi îndreaptă tot mai mult atenţia asupra surselor regenerabile.
Se doreşte ca până în anul 2020, mai mult de un sfert din energia electrică produsă să provină din surse regenerabile, cum sunt turbinele eoliene. Atât guvernele ţărilor lumii, cât şi marile companii producătoare de energie electrică fac front comun în acest sens. Astfel, se pune tot mai accentuat problema înlocuirii combustibilor fosili cu forme de energie nepoluantă, pentru a se diminua efectele pe care le au noxele asupra atmosferei planetei noastre.
Sursa: Science Alert