Comisia Europeană a prezentat mai multe scenarii pentru viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), care prevăd inclusiv o tăiere cu 30% a fondurilor. Vestea proastă este că bugetul PAC s-ar putea reduce cu 120 de miliarde de euro. Există însă și o veste bună în acest scenariu. Ar putea crește sprijinul financiar acordat fermelor mici și mijlocii.
În cadrul financiar 2014-2020, PAC beneficiază de circa 400 miliarde de euro, din care circa 70% reprezintă plățile directe către fermieri, în timp ce programele de dezvoltare rurală au alocate circa 100 miliarde de euro.
Una dintre variantele de buget, discutate în prezent, privesc reducerea și acordarea țintită a plăților directe, ceea ce ar favoriza fermele mici și medii sau agricultorii din zone mai puțin productive sau regiuni montane, notează Comisia Europeană. În prezent, 80% din plățile directe merg către 20% dintre fermieri.
Dacă fondurile vor fi menținute la actualul nivel de 400 miliarde de euro, sau 37% din cadrul financiar multianual, o mai bună țintire ar permite creșterea sprijinului pentru fermele mici și mijlocii, cu efecte pozitive asupra zonelor rurale.
Scenariul cel mai sumbru are în vedere reducerea cu 30% a bugeului PAC, adică tăierea a 120 de miliarde de euro pe perioada celor șapte ani ai viitorului cadru financiar multianual. În această variantă, venitul fermelor ar scădea, în medie, cu peste 10% în mai multe state membre, cu scăderi chiar mai pronunțate în anumite sectoare.
Un alt scenariu prezentat de Comisie prevede reducerea cu doar 15%, respectiv 60 miliarde de euro, ceea ce ar duce la o scădere de mai mică amploare a veniturilor fermierilor, dar tot vor fi efecte importante în anumite sectoare, în funcție de opțiunile alese, avertizează Comisia.
Totuși, Executivul european spune că aceste scenarii nu pot fi analizate izolat, și că orice reducere a plăților directe trebuie să fie însoțită de o mai bună alocare a bugetului rămas prin concentrarea asupra fermelor mici și mijlocii sau coordonarea cu fondurile de dezvoltare rurală, spre exemplu.
În conferința de presă în care a prezentat opțiunile pentru bugetul post-2020, Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a spus că vor fi necesare reduceri ale banilor alocați pentru agricultură și pentru politica de coeziune pentru a include și noile priorități.
Un buget nu este un exercițiu contabil, ci o reflecție a priorităților și ambițiilor. Este viitorul nostru în cifre. Prin urmare, să discutăm mai întâi despre ce fel de Europă ne dorim. Ulterior, statele membre vor trebui să își susțină ambițiile cu finanțarea necesară. Trebuie să înțelegem cu toții că în discuțiile care ne așteaptă nu vom mai putea continua ca până acum și, în același timp, sunt ferm convins că putem reuși imposibilul, putem conveni în privința unui buget în care toți să fie beneficiari neți, a declarat Juncker.
Comisia Europeană a prezentat miercuri, 14 februarie, diversele opțiuni posibile – precum și consecințele financiare ale fiecăreia – pentru un buget al UE pe termen lung, nou și modern, care să asigure îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020.
În următoarele luni (cel mai târziu la începutul lunii mai 2018), Comisia Europeană va înainta propunerea sa oficială privind următorul buget pe termen lung al UE. Între timp, Comisia va continua să asculte opiniile tuturor părților interesate, inclusiv prin intermediul consultărilor publice.