Home » Noutăţi. Новости » Fermierii de la sud, în prag de catastrofă: Pierderi masive la recolta de floarea soarelui și porumb. 7 mii ha, fără niciun bob, doar la Cahul
Fermierii de la sud, în prag de catastrofă: Pierderi masive la recolta de floarea soarelui și porumb. 7 mii ha, fără niciun bob, doar la Cahul

Fermierii de la sud, în prag de catastrofă: Pierderi masive la recolta de floarea soarelui și porumb. 7 mii ha, fără niciun bob, doar la Cahul

Distribuie articolul:

Asociația Forța Fermierilor semnalează situația critică în care s-au pomenit fermierii de la Sud, în prag de recoltă, din cauza secetei din această vară. „Agricultorii din raioanele Cahul, Cantemir, Basarabeasca și Leova recoltează între 0,4 și 1 tonă de floare soarelui per hectar. În același timp, se așteaptă pierderi masive la porumb. Doar în raionul Cahul deja peste 7 mii ha de porumb au fost discuite, ceea ce înseamnă că de pe suprafața respectivă a fost recoltată numai masa vegetală pentru siloz, fără nici un bob de porumb”, susține Asociația Forța Fermierilor.

„O situație similară se așteaptă și în raioanele Hîncești, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă, unde abia este începutul recoltării.

Agricultorii sunt în disperare enormă. Roadă mică la a doua grupă a agravat și mai mult situația de criză în care se află ramura, cuprinsă de multiple crize, începând cu anul 2022, și practic lăsată fără susținere din partea statului. Cel mai grav este că prețurile la producția agricolă rămân a fi foarte mici, mult sub prețul de cost. Falimentul miilor de fermieri este iminent. Revolta a atins cota maximă și este foarte greu de anticipat acțiunile agricultorilor, care nu mai au ce pierde.

După refuzul domnului prim-ministru să se întâlnească cu reprezentanții Forței Fermierilor și să discute aplicarea unui moratoriu măcar pentru 3 luni la achitarea datoriilor producătorilor agricoli, mulți agricultori sunt încrezuți că Guvernul acționează exclusiv în interesul unui grup îngust de magnați, care vor beneficia în urma distrugerii segmentului fermierilor micro, mici și mijlocii.

Procesul recoltării la sud nu este altceva decât o catastrofa agricolă, după care imediat va urma catastrofa financiară a fermierilor adevărați din localitățile rurale”, se arată într-o declarație a Forței Fermierilor.

Distribuie articolul: