Home » Eveniment. События » Încep înscrierile la noul program de formare continuă în agrobusiness din Republica Moldova – lansat de UTM, ADMA și MAIA
Încep înscrierile la noul program de formare continuă în agrobusiness din Republica Moldova – lansat de UTM, ADMA și MAIA

Încep înscrierile la noul program de formare continuă în agrobusiness din Republica Moldova – lansat de UTM, ADMA și MAIA

Distribuie articolul:

Într-o lume în continuă schimbare, viitorul agriculturii necesită lideri inovatori și bine pregătiți. Pentru a face față acestor provocări, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), în coordonare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), lansează în premieră Programul de formare continuă – Management în agrobusiness (AgriMBA).

Structurat în șase module care vor fi livrate în regim mixt (on-line și cu prezență fizică) pe parcursul a doi ani, programul oferă 39 unități de curs care vor însuma 65 credite ECTS. Datorită formatului de studiu, studenții nu vor fi nevoiți să renunțe la activitatea profesională pentru a parcurge programul.

Disciplinele de studiu din Curriculă vor fi livrate de către experți din Universitățile Europene, Universitatea Tehnică a Moldovei și de către experți practicieni din cadrul companiilor de top din Moldova. În cadrul programului, vei interacționa cu mentori străini și locali, vei putea alege tema tezei de master, iar experții din UE,  de la UTM și reprezentanții mediului de afaceri te vor ghida pentru a desfășura un studiu pe măsură și a obține cunoștințele necesare businessului agricol modern. Programul cuprinde discipline precum digitalizarea agriculturii, management, marketing, economie, strategii de afaceri, securitate alimentară, siguranța alimentelor și multe altele.

Mai mult, programul include o vizită de studiu la întreprinderile din UE, ceea ce oferă o oportunitate unică de a-ți extinde orizonturile și de a înțelege mai bine industria agroalimentară.

Limba de instruire în cadrul programului este engleza, acesta fiind acreditat la nivelul UE de către Consiliul Internațional al rețelei de programe de MBA în agrobusiness și comerț (AGRIMBA) și  Consorțiul Interuniversitar pentru Științe ale Vieții (ICA).

La finalizarea programului vei obține un Certificat de perfecționare eliberat  de către Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și o diplomă de MBA eliberată de Universitatea de Științe ale Vieții din Varșovia (SGGW).

Distribuie articolul: