Home » Noutăţi. Новости » Magazinele din România – obligate să doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare
Magazinele din România – obligate să doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare
Sursă foto: www.gazetanord-vest.ro

Magazinele din România – obligate să doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare

Produsele alimentare de pe rafturile magazinelor, care se apropie de termenul de expirare, vor fi donate. Acest lucru este prevăzut de un proiect de lege adoptat recent de Camera Deputaţilor din România.

Propunerea legislativă prevede că alimentele vor fi donate de către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi persoanele juridice respective.

Încălcarea prevederilor prezentei legi ar urma să fie sancţionată cu amenzi contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Potrivit expunerii de motive, datele statistice estimează la nivelul Uniunii Europene, între 2012-2014, totalul alimentelor irosite sau risipite, pe lanţul producţie – consumatorul final, este între 82 şi 114 milioane de tone anual.

România ocupă locul al nouălea în topul celor mai risipitoare ţări din UE, cu un procent de 2,55%, adică 2,2 milioane de tone de alimente pierdute în fiecare an, ceea ce înseamnă peste 6.000 de tone pe zi.

Mai prost decât noi stau ţări precum Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa, Polonia sau Belgia.

La nivel mondial se aruncă anual 1,3 miliarde de tone de alimente, potrivit estimărilor Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite. Acest lucru înseamnă că 750 de milioane de dolari se pierd în coşurile de gunoi într-un singur an.

Sursă: http://agrointel.ro