Peste 2 milioane de hectare distruse de secetă în România: agricultorii solicită amânarea ratelor la credite

Agricultorii români au fost la Ministerul Agriculturii din România, la o ședință cu reprezentanții băncilor. Fermierii solicită amânarea ratelor la credite.

La suprafața de peste un milion de hectare cu culturi de toamnă, distrusă de secetă, se adaugă încă un  milion de hectare cu culturi de primăvară grav afectate de lipsa apei din sol. Solicitarea fermierilor a ajuns pe masa prim-ministrului României și a guvernatorului Băncii Naționale din România.

Reprezentanții băncilor comerciale și-au arătat disponibilitatea de a găsi soluții individuale pentru fermierii aflați în dificultate pentru că, din păcate, o soluție general valabilă, aplicabilă sectorului agricol afectat de secetă, nu este reglementată la nivel legislativ.

Asociația Română a Băncilor a precizat ca ordonanța care reglementează prorogarea plății ratelor pentru societățile cu activități afectate de COVID19 nu este aplicabilă situației de secetă extremă.

Ministrul roman al agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că negociază cu Asociația Băncilor pentru amânarea ratelor la creditele contractate de fermieri.

Oros a informat că ministerul a efectuat demersuri pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă, cât și pentru sprijinirea tuturor sectoarelor din agricultură, care au suferit pierderi. Ministrul Oros a făcut referire la discuțiile recente purtate cu Asociațiile Băncilor pentru susținerea fermierilor în privința amânării ratelor la credite.

Totodată, Adrian Oros a transmis că Ministerul Agriculturii din România încurajează fermierii, îndemnându-i să conștientizeze importanța asigurării culturilor agricole împotriva fenomenelor climatice nefavorabile.

About Eduard Robu

Check Also

Zeci de victime căzute într-o capcană de escrocherie: li s-a promis tehnică agricolă de peste hotare, dar au dispărut cu tot cu avansurile de mii de euro

Mai mulți moldoveni au căzut victime ale unor escroci care le-ar fi promis vânzarea unor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *