Se întâmplă, uneori, ca după ce am aşteptat foarte mult să se coacă roşiile, să descoperim că gustul acestora nu este cel pe care ni l-am dorit. Fie că tomatele sunt prea acre, chiar amare, fie sunt prea dulci. Factorii care ţine de gustul tomatelor pot fi controlaţi prin decizii luate din timp pentru recolta de legume.
Primul pas pentru a obţine gustul dorit al tomatelor este alegerea unui soi sau hibrid despre care cunoaştem cât mai multe informaţii. Spre exemplu, sunt roşii cu un grad mai mare de aciditate şi atunci acest lucru ne va da nouă gustul uşor acrişor, astringent. Roşiile cu aciditate mai scăzută ne vor da gustul acela dulceag.
De asemenea, dacă aveţi roşii de tip cherry, de la acestea să vă aşteptaţi să fie mai dulci!
În afară de alegerea varietăţii de roşie în acord cu gustul, pot apărea şi alte elemente care să influenţeze calitatea recoltei. Astfel, chiar şi culoarea unei roşii are legătură cu nivelul său de aciditate – adică tomatele de culoare galbenă sau cele portocalii sunt, din start, mai puţin aromate.
Un alt element important sunt frunzele plantei – mai exact, numărul lor, întrucât pot bloca accesul razelor solare la fructe, încetinind coacerea şi chiar cauzând o coacere neuniformă, ce se va cunoaşte şi în gust – unul uşor amărui.
Ca şi fertilizare, se pare că ajută mult ca planta să aibă ce îi trebuie, iar pentru o aromă deosebită şi gust plin, se merge pe un aport corect de fertilizanţi cu potasiu şi sulf. Evitaţi fertilizarea excesivă cu azot care doar ajută planta să dezvolte mai multe frunze…şi cam atât. Mergeţi la început pe un îngrăşământ mai sărac în azot, 5-10-10, apoi completaţi cu azot la nevoie, după ce planta începe să înflorească.
Aveţi grijă cu irigarea, mai ales până la apariţia fructelor. După acel moment, udarea se face moderat, pentru ca roşia să îşi tragă din sol mai ales compuşii care ajută obţinerea unei arome naturale, nu a uneia diluate.
În cele din urmă, aveţi grijă la expunerea culturii de roşii la soare. Tomatele iubesc soarele – au nevoie de măcar 8 ore expunere pe zi la cele din câmp sau din grădină, iar razele solare ajută cultura să îşi atingă potenţialul din toate punctele de vedere, inclusiv cele legate de gust şi consistenţă.
Sursă: www.agrointel.ro