Home » Externe. Мировые новости » Schimbările climatice ar putea transforma cafeaua în băutură de lux
Schimbările climatice ar putea transforma cafeaua în băutură de lux
Sursă foto: ro.up-wallpaper.com

Schimbările climatice ar putea transforma cafeaua în băutură de lux

Distribuie articolul:

 

Seceta, inundaţiile, schimbările climatice deja ameninţă culturile de cafea din întreaga lume. Fermele de cafea din Chipas, Mexic, se confruntă cu problemele ridicate de schimbările climei. Plouă mai mult decât în trecut şi asta face ca planta de cafea să producă mai puţin.

Dacă în trecut, fermieri se bucurau de o clima stabilă, acum temperaturile variază foarte mult. Fie sunt temperaturi extrem de scăzute ce opresc creşterea plantei, fie temperaturi foarte ridicate, ceea ce duce la uscarea plantei. Pe lângă asta, fermierii mai au de a face cu uragane sau alunecări de pământ. „Vremea este foarte ciudată. Se întâmplă lucruri pe care înainte nu le-am văzut niciodată”, a spus unul dintre fermieri.

Cu aceste probleme se confruntă nu doar Mexicul. Fermierii din America de Sud, Asia sau Africa sunt martorii diminuării producţiei de cafea din cauza secetei sau inundaţiilor provocate de încălzirea globală.

Efectele se vor vedea şi în cafenelele din lumea întreagă. În prezent, se consumă două miliarde de căni de cafea pe zi pe tot globul. În curând, dacă lucrurile continuă aşa, cererea va fi mai mare decât oferta.

Pe segmentul comercial, există, în principal, două tipuri de cafea: arabica şi robusta. Arabica este cafeaua cea mai consumată, reprezentând aproximativ 70% din cafeaua consumată global. Aceasta este vulnerabilă la schimbarile climatice, are nevoie de temperatură constantă (18-22 de grade Celsius) şi de ploi regulate. Plantele delicate nu se pot adapta noilor condiţii imprevizibile, ce vin odată cu încălzirea globală.

Recoltele de cafea din America de Sud au scăzut cu 20% în 2013. Şi recoltele din Tanzania au scăzut, de la 500 de kg de cafea pe hectar la 300 de kg. Christian Bunn de la Universitatea Humboldt din Berlin estimează că terenurile potrivite pentru plantarea cafelei de tip arabica ar putea scădea cu până la 50% până în anul 2050 .

În prezent, se lucrează la producerea unei game de cafea care combină elemente din Arabica şi Robusta, care ar putea rezista în condiţiile climaterice actuale. „Se lucrează la asta, însă nu ştim exact când noile tulpini vor fi disponibile”, a spus Ainhoa Magrach de la Institutul  ETH Zurich.

Consecinţele vor fi serioase, atât pentru fermieri, cât şi pentru iubitorii de cafea. Băutura ar putea devenii un lux, preţurile urmând să crească cu cel puţin 25% până în anul 2050.

Sursă: www.businessmagazin.ro

Distribuie articolul: