Pasionat de creşterea albinelor încă din adolescenţă, un tânăr din comuna Coseşti, judeţul Argeş, a dezvoltat cu succes o afacere în domeniul apicol, reuşind să deţină în prezent peste 300 de familii de albine. Chiar dacă este de profesie inginer auto, tânărul argeşean, în vârstă de 32 de ani, îşi dedică cel mai mult timp stupinei sale, realizând în prezent şase sortimente de miere.
„Primii mei stupi i-am avut in clasa a 9-a. Am pornit cu 30 de familii de albine, iar în clasa a 10-a reuşisem deja să am 80 de familii de albine. Întotdeauna mi-a plăcut apicultura, deşi sunt de profesie inginer auto. Am lucrat câţiva ani, dar am vrut să mă dedic total creşterii albinelor. În prezent, deţin peste 300 de familii de albine”, declară, pentru StiriAgricole.ro, apicultorul Adrian Ivaşcu, proprietarul fermei apicole „Albina lucrătoare”.
Pentru a-şi ajuta albinele să culeagă cel mai bun nectar, Adrian Ivaşcu merge în fiecare an în pastorală, de la începutul primăverii şi până la debutul toamnei. „În general, încercăm să valorificăm principalele culesuri precum rapiţă, salcâm, floarea-soarelui. Mergem în pastorală în Teleorman, Constanţa, Călăraşi. Din păcate, deplasările sunt foarte costisitoare, mai ales în ceea ce priveşte combustibilul”, afirmă tânărul apicultor.
În 2015, Adrian Ivaşcu a reuşit să obţină o producţie de miere de circa 40-50 kg pe familia de albine, cele mai bune culesuri fiind înregistrate la salcâm şi rapiţă.
„Pot spune că anul acesta apicol s-a încheiat după salcâm, deoarece la floarea-soarelui am avut o producţie foarte mică, ce nu îşi justifică aproape deloc costurile. Am avut un an bun la salcâm şi rapiţă, unde am obţinut circa 40 – 50 de kg pe familia de albine. Oricum, în ziua de astăzi, culesurile trebuie speculate”, spune Adrian Ivaşcu.
Oferta de produse apicole a tânărului apicultor argeşean cuprinde miere de rapiţă, de salcâm, polifloră, de floarea-soarelui, precum şi sortimente de miere de mană de stejeră sau de brad. Pe lângă acestea, clienţii pot găsi la Adrian Ivaşcu şi diverse preparate terapeutice din lăptişor de matcă.
Cel mai ieftin produs comercializat de tânărul apicultor este mierea polifloră pe care o vinde cu preţul de 25 de lei kg, iar cel mai scump sortiment este mierea de mană, aceasta fiind vândută cu 35 de lei kg.
Pentru a putea crea produse apicole de calitate superioară, Adrian Ivaşcu a fost nevoit să facă numeroase investiţii în stupina sa.
„Pe lângă investiţiile cu transportul, achiziţionarea unui camion, unui încărcător pentru stupi, am investit foarte mult şi într-un laborator unde procesăm şi ambalăm produsele apicole în condiţii de igienă foarte ridicate. Avem, de exemplu, utilaje prin intermediul cărora ambalăm mierea mecanizat, nu cu lingura sau polonicul. De asemenea, mai avem o cameră cu ajutorul căreia aducem mierea la o temperatură de 45 de grade, pentru a o lichefia. Nu o punem pe aragaz sau alte lucruri”, mai afirmă Adrian Ivaşcu.
Una dintre dorinţele tânărului apicultor este ca majoritatea clienţilor să fie puţin mai atenţi atunci când achiziţionează un borcan de miere, pentru a nu se lăsa păcăliţi de cei care vând produse apicole slabe calitativ.
„Pe piaţă observ că sunt apicultori care doresc să îşi vândă marfa la un preţ cât mai mic. Lucrurile ar trebui să stea invers, atunci când ai o miere de calitate. Nu poţi să vinzi ceva bun, de calitate foarte bună, la un preţ mic. Sunt costurile care trebuie să se regăsească în preţ. Din păcate, mulţi clienţi se uită doar la preţ. Ar trebui să fie atenţi şi la alte lucruri, la calitatea mierii, să poata face o diferenţă între un produs bun şi unul prost”, mai spune Adrian Ivaşcu.
Pentru a putea să aibă un venit mai consistent, apicultorul argeşean vinde familii de albine, matci, dar şi cutii cu rame pe care le produce în atelierul său de tâmplărie. „Pentru a supravieţui sau a trece de acest prag mai bine spus, trebuie să faci cât mai multe din domeniul apicol. Doar din comercializarea mierii, nu prea se rentează”, este de părere Adrian Ivaşcu.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, a anunţat că producţia de miere din acest an va fi mai mică cu circa 30% faţă de o producţie medie anuală de 22.000-24.000 de tone, din cauza secetei şi a depopulărilor familiilor de albine.
Sursă: http://www.stiriagricole.ro